Prima pagină » Despre ce scriu prozatorii români? | OPTmotive

Despre ce scriu prozatorii români? | OPTmotive

Ciprian HANDRUIstoria vie: subiecte – nr. 98 / 11 (serie nouă) / 10 ianuarie, 2022

Despre ce scriu prozatorii români? Întrebarea se referă exclusiv la literatura contemporană și are ca scop o bursă a subiectelor. Deci, nu vizăm o sistematizare implicită a romanelor contemporane, ci o prezentare pură și atentă a SUBIECTULUI; fără intervenții mediate de tipul cronicii și/ sau al recenziei. Fără acele laude care acoperă cu totul un roman, încât e imposibil să știi cu adevărat despre ce e vorba acolo.
Simt că e nevoie de un asemenea exercițiu, că accentuează și, totodată, valorifică substanțialitatea subiectului dintr⁠-⁠un anumit volum, alcătuind o hartă pe care ierarhiile nu sunt deja făcute. 
Mi⁠-⁠ar plăcea să am o viziune obiectivă asupra conținutului prozei românești actuale, să văd care este situația generică a subiectelor abordate. 

Ciprian HANDRU

Mihail Victus, Toate păcatele noastre, Editura Litera, BPC, 2021

Irina intră în adolescență reinterpretând critic texte biblice, spre a le raporta tendențios la relațiile dintre părinții ei, pe care îi vede îndoctrinați, limitați. Ea află pe cont propriu, păcătuind cu gândul, la o adică, și cu atitudinea, că e ceva nedrept în povestea lui Adam și a Evei, iar nedreptatea pare să se datoreze lui Dumnezeu. Pornind de la aceste premise extrem de subtil sugerate de⁠-⁠a lungul intrigii, ea luptă pentru dovedirea nevinovăției fratelui său, în care crede din tot sufletul, până la un punct. Dincolo de acel punct, începe să sape și să erodeze îndoiala.
În ultimele pagini se rezumă toate păcatele noastre, expuse în cheie romanescă de către Mihail Victus, unul din cei mai dotați prozatori contemporani. (Radu Aldulescu)

Dinu Guțu, Perestroika Boys, Polirom, 2021

Dima este personajul central. Se naște la Chișinău într⁠-⁠o familie de basarabeni, însă copilărește și face gimnaziul la Tiraspol, în Transnistria. După, Dima revine la Chișinău și este perceput ca transnistrean.
Cel mai interesant și lucrat traseu narativ este prezentat sub forma unor mici fragmente din viața câtorva liceeni – întotdeauna rupt și diluat de inserarea dinamică și spontană fie a unei noi direcții narative, fie a unei alte bucăți de jurnal. (Daniel Cătălin Năstase)


Radu Aldulescu, Drumui⁠-⁠i lung, căldura mare, prefață de Andrei Simuț, BPC, Litera, 2021

Florența, unul dintre personajele principale ale romanului, își ascultă mama, care îi povestește cum a ajuns familia lor în București, conturând un personaj absent, deja legendar, bunica Florenței, venită din Moldova. Totuși nu e vorba de un dialog direct, așa cum s⁠-⁠ar aștepta cititorul leneș al zilei de azi, ci de o filtrare prin intermediul unui narator invizibil, nemarcat, care strecoară și câteva aserțiuni generale (de exemplu privind poreclele la adresa moldovenilor, una dintre temele acestui roman fiind una, favorită în universul aldulescian – opresiunea părintească, mereu reluată asupra odraslei chiar și când părintele e absent. Drumu⁠-⁠i lung, căldura mare e o avalanșă de întâmplări și întorsături de situație, scrise cu mult umor și ironie fină, cu o galerie impresionantă de personaje, care mai de care mai variate, fiecare venind pe scena discursului cu tolba proprie de povești, dincolo de care răzbate tragismul tăcut al unor existențe chinuite, al unor evenimente care închid în ele ireversibilul, al unor ființe care trebuie să poarte mereu cu ele crucea grea a umilinței. (Andrei Simuț)


Ligia Pârvulescu, Translucid, prefață de Doina Ruști, BPC, Litera, 2021

O studentă are o legătură amoroasă întâmplătoare, urmată de un avort. Această traumă se metamorfozează, cucerind epidemic tot universul. Suntem într⁠-⁠un viitor nu prea îndepărtat, la câțiva ani după Covid. Societatea s⁠-⁠a prăbușit, iar intelectualii  sunt sclavi, jucării sexuale și animale de sacrificiu. Amintirea acelui avort intră în lumea epurată a artei, într⁠-⁠un prezent fără sfârșit, în care toate lucrurile iau parte la acest act al nașterii posibile. Viziunea fragmentaristă, deschiderile lirice și observația de maximă acuitate servesc unui demers epic inteligent, care duce de la creația speciei spre creația artistică. Sub imperiul unui cântec auzit întâmplător ori sub influența unui poet, lumea unui personaj se schimbă, se generalizează, universul întreg ia parte la o poveste alcătuită din rămășițe ale altor povești.
Dar partea cea mai puternică a cărții este construcția, din secvențe fractalice, ca în Inception – filmul lui Christopher Nolan. Episoadele se întretaie, iar personajele sunt părți ale unui personaj  complex, care aduce un mesaj puternic, legat de condiția creatorului. Un imaginar derulat cinematografic, o viziune insolită și o temă de actualitate stringentă. (Doina Ruști)

CITEȘTE CONTINUAREA ÎN REVISTA OPT MOTIVE